Un bărbat şi fiul său de 9 ani, răniţi după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat, la Scurtești

Decembrie 12 19:21 2017 by observatorulbuzoian

Grav accident de circulație produs marți seară, pe drumul comunal 16, în localitatea Scurtești. Un bărbat de 42 de ani și fiul său de 9 ani au fost răniți după ce mașina în care se aflau, o Nubira, a fost scăpată de sub control, pe fondul vitezei excesive. Bărbatul de 42 de ani însoțit de fiul său se aflau într-un autoturism Nubira și circulau pe drumul comunal 16, dinspre localitatea buzoiană Scurtești spre Stăncești, de asemenea în județul Buzău. La un moment dat, pe fondul vitezei excesive, bărbatul a pierdut direcția, a ieșit de pe șosea, s-a răsturnat într-un șanț adânc, s-a lovit apoi de un stâlp de electricitate, după care mașina a fost aruncată pe roți, cu plafonul făcut zob. Șoferul a rămas încarcerat, fiind scos de localnici, înainte de venirea pompierilor. Atât bărbatul cât și fiul său de 9 ani, care stătea pe bancheta din spate, au fost răniți, adultul fiind într-o stare mai gravă. Ambii răniți au fost transportați la spitalul din Buzău pentru îngrijiri medicale. Având în vederea starea în care se afla șoferul, polițiștii nu l-au putut testa astfel că nu se știe deocamdată dacă acesta consumase alcool înainte de a se urca la volan. Cei doi sunt din Sălaj însă locuiesc cu chirie în localitatea buzoiană Vadu Pașii.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%