ULTIMA ORĂ: Tânăr de 17 ani, infectat cu virusul West Nile

Încă un caz de infectare cu West Nile. Virusul care a făcut deja o victimă la Buzău și a curmat viața a încă șase români a fost confirmat la un elev de 17 ani, din localitatea Clondiru. Pacientul a fost deja externat din spital, iar evoluția sa este bună.
Potrivit Danielei Dumitru, specialist în cadrul Direcției de Sănătate Publică Buzău, reultatul a sosit astăzi de la București, fiind cel de-al doilea caz de infectare cu West Nile din județul nostru:
„Astăzi am primit buletinul de West Nile și avem un nou caz confirmat. Este vorba despre un elev de 17 ani, din Clondiru, a cărui evoluție este bună. Serviciul de epidemiologie va lua legătura cu autoritatea locală pentru efectuarea acțiunilor de dezinsecție în zonă, urmând să ne informeze cu ce societate acreditată s-a lucrat și cum s-au pus în practică recomandările noastre.”, a declarat, pentru „Reporter Buzoian”, reprezentanta DSP.
|