Ultima oră! Sfârșit de drum în Casa Regală!

Decembrie 5 13:45 2017 by buzoieniiro

Regele Mihai I al României a murit azi la ora 13.00.

Avea 96 de ani, era ultimul șef de stat din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, iar odată cu dispariția sa dispare o lume.

Decesul regelui, survenit marți, la ora 13:00, în Elveția. La căpătâiul Majestății Sale a stat până în ultima clipă Principesa Maria.

Trupul neînsuflețit al Regeui Mihai I va fi depus în holul de onoare al Castelului Peleș, iar apoi pentru două zile în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei.

Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeț, în noua Catedrală ARhiepiscopală și Regală”, se arată în comunicat.

Născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, Regele Mihai a urcat pentru prima oară pe tron la vârsta de 5 ani, în anul 1927. Corespondentul Revistei Time, a scris la acea vreme despre momentul în care guvernanta i s-a adresat micului Mihai pentru prima oară cu Maiestate: „Când guvernanta englezoaică a micului Mihai a alergat să-l trezească şi să-i dea vestea că regele (n.r. Ferdinand I) a murit şi i s-a adresat cu ‘Maiestatea Voastră’, ochii lui mari şi serioşi s-au umplut de o uimire vagă. Trei zile mai târziu, Mihai încerca încă să-şi dea seama ce înseamnă noul titlu. ‘Mi s-a schimbat numele? De ce îmi spuneţi Maiestate?’ Zâmbind, guvernanta i-a explicat încă o dată natura celor întâmplate. Mihai era încă neîncrezător. ‘Mă vor lăsa să mă joc ca şi până acum, nu-i aşa?’, se spune că ar fi zis el.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%