Ultimă oră! Schimbări majore în urma ședinței din Parlament. La cât vor ajunge alocațiile copiilor

Decembrie 18 15:47 2019 by buzau.net

Potrivit proiectului, "alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de:

a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art.1 alin.(3);

c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap".

Cuantumurile alocaţiei de stat pentru copii, prevăzute la alin. (1), se majorează anual prin hotărâre a Guvernului, mai prevede proiectul.

Prezenta lege intră în vigoare la data de întâi a lunii următoare celei în care aceasta se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Cuantumul alocaţiilor pentru copii urmează să fie dublat, ajungând la 300 de lei, de la 1 ianuarie. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul PSD privind majorarea alocaţiilor pentru copii. Au fost 179 de voturi "pentru", 29 de abţineri, iar trei deputaţi nu au votat. Proiectul pleacă la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%