Trăiești dacă ai noroc! Zoican: „Uneori nu sunt medic, ci telefonist”. Iată de ce depinde uneori viața unor buzoieni!

Un cititor ne-a trimis ieri, după ce a parcurs articolul referitor la spusele medicului Adrian Zoican despre transferul pacienților în stare gravă de la Buzău către București, următorul mesaj. Cititorul nostru a sesizat un aspect, confirmat mai jos de șeful UPU Buzău:

„Dacă vă mai aduceți aminte prin luna iunie, un copil de cca 11 ani și-a pierdut viața după ce a căzut de pe bicicletă. Copilul căzuse cu ochiul în maneta de frână de la bicicletă care i-a pătruns prin ochi până în interiorul craniului. Copilul a ajuns în comă la spital, cu materie cenușie care practic îi ieșea prin ochi. Întâmplarea a făcut ca în același timp să mă aflu pe secția UPU ca urmare a unui accident auto. În acest timp am putut constata zbaterea personalului medical pentru stabilizarea și trimiterea de urgență către București a copilului. Însă abia după vreo 3 ore de telefoane către spitalele din București au primit un răspuns pozitiv. Mă gândesc că dacă se intervenea cu un elicopter Smurd și copilul ăla ajungea urgent la un specialist poate ar fi mai avut o șansă. Acest episod mi-a revenit în memorie după cazul polițistului de 35 de ani. Pot confirma că medicii de la Buzău se lovesc de reticența celor de la București de a prelua cazurile mai grave. De ce nu există un protocol bine încheiat între spitalul din Buzău și cele din București ? Timpul face uneori diferența dintre viață și moarte!”, ne-a scris cititorul.

Constatarea cititorului a fost confirmată cu asupra de măsură de Zoican:

„Da, pot să vă spun că uneori, nu mai sunt medic, ci telefonist! Se întâmplă să stau cu orele în telefon pentru a încerca să salvez viața cuiva. O dată am stat chiar cinci ore în continuu la telefon încercând să găsesc un loc liber într-un spital din București la terapie intensivă. Și nu e neapărat rea-voință a medicilor din spitalele din București. Uneori, pur și simplu nu mai au nici ei niciun loc liber. După revoluție nu s-a mai construit niciun spital nou, în timp ce populația Bucureștiului a crescut. Plus, toți pacienții care vin din județele învecinate. Atenție, eu nu sunt adeptul mutării pacienților de la Buzău la Bucurtești. Așa, am închide spitalul din Buzău, am cumpăra ambulanțe și am angaja paramedici și șoferi. Dar sunt unii pacienți, cu afecțiuni neurochirurgicale, cu politraumatisme, pe care nu avem posibilitatea de a-i trata la Buzău și trebuie să-i trimitem de urgență la București. Vă dați seama că în timpul în care stau să dau telefoane, nu mă mai pot ocupa cum ar trebui de ceilalți pacienți din UPU. Acest lucru se întâmplă uneori și cu ceilalți colegi ai mei din UPU sau cu medicii de gardă din secții”, a încercat să explice Zoican și de ce uneori pacienții și aparținătorii trebuie să aștepte cu orele pentru consultul medicului.

Concluzia ar fi aceea că uneori, viața unor buzoieni aflați în stare gravă ține de norocul ca Zoican și colegii săi, în telefoanele pe care le dau să aibă șansa de a găsi un pat liber la București și un medic dispus să preia pacientul respectiv.

În ultima campanie electorală un anumit partid a promis înființarea de spitale regionale, deschise a prelua pacienții în stare gravă din mai multe județe.