Traficanți de țigări, prinși de polițiștii și procurorii DIICOT Buzău - Informatia Buzaului

Un grup infracțional organizat care se ocupa cu contrabanda de țigarete a fost destructurat de către polițiștii și procurorii DIICOT Buzău. Oamenii legii au efectuat 15 percheziții domiciliare la mai mulți suspecți care aduceau țigarete din Republica Moldova și le depozitau în locaţii special amenajate.
Din iunie 2020 și până în prezent, poliţiştii au documentat activitatea a două grupuri infracționale organizate, formate din cetățeni români și moldoveni, care ar fi avut preocupări în ceea ce privește comiterea infracțiunilor de contrabandă cu țigarete.
Opt persoane, cu vârste cuprinse între 23 și 52 de ani, membri ai unui grup infracţional organizat, ar fi introdus în România, din Republica Moldova, cantități importante de țigarete, pe care le-ar fi depozitat în locaţii special amenajate în județul Ilfov.
Ulterior, aceștia le-ar fi transportat şi valorificat la nivelul țării, inclusiv în municipiul Buzău, la o altă grupare organizată, membrii structurilor infracţionale având atribuite roluri distincte şi bine determinate, în vederea îndeplinirii scopului infracţional comun.
La data de 24 aprilie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău, au prins în flagrant membrii unei grupări, după ce aceştia ar fi introdus pe teritoriul României un ansamblu autotren ce conţinea peste... [Citește articolul integral pe informatiabuzaului.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|