TOTUL DESPRE EURO 2020! Loturile echipelor participante, programul competiţional şi stadioanele din Europa care vor găzdui turneul final!

A început numărătoarea inversă pentru Campionatul European de Fotbal, EURO 2020. Amânat cu un an din cauza pandemiei, turneul si-a păstrat numele din considerente de marketing. 24 de echipe se aliniază la startul competitiei care în premieră va avea loc pe 11 stadioane din tot atâtea țări europene. Este pentru prima dată când o competitie de o asemenea anvergură nu mai e gazduită de un singur stat, ci la comun. București este printre gazde: aici vor avea loc 3 meciuri din grupe și o optime de finală.
Festivalul fotbalului european începe pe 11 iunie. Timp de o lună, cele mai bune naționale de pe Bătrânul Continent vor lupta pentru magia oferită de ridicarea trofeului deasupra capului. Sunt 24 de naționale care pornesc la drum, cele care s-au calificat din totalul de 52 de națiuni înscrise în preliminarii. La EURO au ajuns naționalele cu mare tradiție în fotbal, precum Germania și Spania, cele mai titrate echipe de la acest european, cu 3 titluri în palmares, Franța, două trofee, Italia, Portugalia, Olanda, Cehia, Rusia și Danemarca – câte unul.
Pentru ediția aniversară, UEFA s-a gândit ca fotbalul să ajungă în cât mai multe locuri din Europa, așa că turneul final se va desfășura, în premieră, în 11 orașe din țări diferite. Așa a ajuns și România să fie gazdă a turneului. Bucureștiul se alătură altor orașe și stadioane celebre: Sevilla (La... [Citește articolul integral pe buzaul-sportiv.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|