Toma, apel catre buzoieni pentru ingrijirea spatiilor verzi din Buzau

Primarul Constantin Toma vrea să îi mobilizeze pe toţi buzoienii, persoane fizice sau juridice, ca aceştia să pună umărul la înfrumuseţarea şi la menţinerea curăţeniei în municipiu, pentru ca anul Centenarului să fie întâmpinat aşa cum se cuvine şi în Buzău. El a spus, în ultimul raport săptămânal pe care l-a postat în format video pe pagina sa oficială de Facebook, că va fi aprobat un regulament privind întreţinerea spaţiilor verzi.
,,Aş face apel la toţi buzoienii ca să se pregătească, anul viitor, când sărbătorim şi Centenarul, să ieşim cu toţii să îngrijim atât spaţiile proprietate privată, cât şi spaţiile din apropierea locuinţelor de pe domeniul public. Săptămâna viitoare, vom aproba şi un regulament privind întreţinerea spaţiilor verzi, regulament care va cuprinde şi obligaţii - atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoanele juridice - de a îngriji cât mai bine spaţiile verzi din municipiul nostru. Pentru că indiferent câte firme am avea să se ocupe de acest lucru, este foarte-foarte mult de muncă şi trebuie să facem cu toţii un efort în a menţine acest oraş la un standard foarte ridicat din punct de vedere al întreţinerii spaţiilor verzi, din punct de vedere al curăţeniei şi aşa mai departe”, a spus Toma.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|