Marieta Bolos, aleasa presedinte al femeilor liberale buzoiene

Organizația Femeilor Liberale Buzău și-a desemnat, marți seară, noua conducere județeană. Adunarea, care s-a desfășurat la sala „D. Filipescu” a Consiliului Județean - și la care a participat președintele organizației centrale de femei a Partidului Național Liberal, deputatul Cristina Trăilă -, a reunit 127 de delegați cu drept de vot din cele peste 20 de organizații de femei liberale din județ. Aceștia au avut de optat, pentru funcția de președinte al OFL Buzău, între două candidate, Marieta Boloș, din organizația Buzău, și Cristina Tănăsescu, de la Nehoiu. În urma votului, a fost desemnată să conducă, pentru următorii patru ani, organizația buzoiană a femeilor liberale, Marieta Boloș, care a obținut 75 de voturi, în timp ce contracandidata sa a strâns 52 de voturi.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|