Stațiunea de Cercetare Pietroasa, locul unde este creat “Singurul vin universitar...din România“ #TURISMBUZAU

August 11 09:40 2018 by buzau.net

Anul acesta, Stațiunea de Cercetare Pietroasa împlinește 125 de ani de existență. Da, ați citit bine, 125 de ani de când a început întreaga poveste care s-a conturat în jurul vinurilor de la Pietroasa.

În 1893, în focul bătăliei pentru refacerea viticulturii ţării, distrusă de flagelul filoxerei, a fost înfiinţată Pepiniera Pietroasa, cu misiunea de a îndeplini rolul de „vie model şi experimentală” în mijlocul uneia din cele mai mari podgorii ale ţării, Dealu Mare. De-a lungul timpului a jucat un rol important în domeniul cercetărilor privind altoirea viţei de vie şi selecţia unor soiuri valoroase.

În anul 2005 a fost preluată de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București sub conducerea careia se află și astăzi. Acest fapt a adus beneficii ambelor parți prin numeroasele proiecte de cercetare realizate în ultimii ani, stagii de practică efectuate cu studenții și obținerea de soiuri și clone noi ce au adus un aport important în sectorul viti-vinicol din România.

Prin condiţiile sale de climă şi sol, Centrul viticol Pietroasa se distinge de restul podgoriei, beneficiind de câteva premise foarte importante. Printre acestea se află, în primul rând, solul scheletic cu conţinut ridicat în carbonat de calciu, format pe roci calcaroase, expoziţia terenului, bogatele sale resurse heliotermice şi regimul destul de sărac în precipitaţii. Direcţia principală de producţie o reprezintă obţinerea de vinuri dulci aromate din Tămâioasă românească şi Busuioacă de Bohotin, realizate din struguri culeşi târziu, la supramaturare. Centrul viticol mai aste profilat pe producerea de vinuri roşii de calitate superioară din soiurile Cabernet Sauvignon, Merlot şi Fetească neagră și pe obţinerea de vinuri albe superioare din soiurile Riesling italian, Fetească albă, Fetească regală.

Revenind la zilele noastre, Stațiunea de Cercetare Pietroasa ,,a suferit” o modernizare foarte rapidă în ultima perioadă, fapt ce o ajută destul de mult în obținerea vinurilor de calitatea. Dacă până acum câțiva ani eram obișnuiți doar cu vinurile vrac de la această unitate, putem spune ca orientarea către piață s-a schimbat radical. Astăzi, găsim aproximativ 10 tipuri de vin îmbuteliate la sticlă și din acestea sigur ai de unde să alegi cel puțin două vinuri pe gustul tău, indiferent cât de pretențios ai fi. Vinurile la bag-in-box au început să dețină supremația în procentul total de vinuri vândute, fapt ce poate fi perceput ca o schimbare în bine atât a producatorului cât și a consumatorului român care face trecerea cu pași marunți, dar siguri, catre vinul de calitate.

Desigur, când vorbim de ,,Pietroasa” prima dată ne gândim la Tămâioasă românească. Acest soi putem spune că este emblema Stațiunii. Calitatea strugurilor obținuți în acest Centru viticol este incontestabilă, iar acest fapt este recunoscut de către toți consumatorii care degustă un pahar din acest vin, fie că sunt oameni din domeniu sau pasionați de vin care sunt la început de drum în acest sector amplu. De aceea, nu ai cum să treci pe la Stațiunea de Cercetare Pietroasa și să nu deguști o Tămâioasă românească, este împotriva legilor nescrise.

Un alt lucru îmbucurător este modul cum au amenajat spațiile de vizitare pentru turiști. Cum turismul viti-vinicol a luat amploare în ultima perioadă, cei de la Stațiune s-au gândit foarte bine să creeze un traseu pentru cei care le calcă pragul. Astfel, poți vizita viile, poți vedea fluxul tehnologic, vinoteca, sala de degustare și mai ales, poți savura vinul în cadrul unei degustări organizate la masa sculptată din piatră, afară, privind via și savurâd covrigii de Buzău. Pe langă arhitectura clădirilor, vasele din lemn de 5000-6000 de litri din pivniță sau sticlele de 70-80 de ani din vinotecă, toate importante comori pentru ochiul celui care se întâlnește pentru prima dată cu așa ceva, mai poți fi răsfățat cu povestea întregii unități (merită ascultată pe deplin) spusă de angajații care au de la câteva luni până la 40 de ani vechime.

Localnicii din comuna Pietroasele, locul unde se află Stațiunea de Cercetare Pietroasa, susțin ca locul a fost binecuvântat cu două comori: tezaurul ,,Cloșca cu puii de aur” găsit în această zonă în 1837 și viile ce atestă încă din cele mai vechi timpuri. Ambele, pun acest Centru viticol pe harta turistică a României.




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%