Start in Liga 3-a / Metalul si Olimpia Rm. Start, debut in fata propriilor suporteri

O nouă ediţie a eşalonului al treilea porneşte astăzi la drum, cu două echipe buzoiene la linia de start. Olimpiei Rm. Sărat i s-a alăturat, din această vară, după o dublă victorie în manşa de baraj cu CS Amara, şi campioana Metalul Buzău, iar cele două vor încerca să readucă fotbalul buzoian acolo unde „sportul rege” contează cu adevărat. Metalul şi Olimpia Rm. Sărat vor activa în Seria a II-a, una care s-a şi confruntat deja cu probleme. Una dintre echipele înscrise iniţial, Viitorul 2 Constanţa, şi-a anunţat retragerea din campionat, Federaţia fiind nevoită să refacă programul competiţional, cu o serie de numai 14 echipe. „Ţintarul” primei etape a rămas însă nemodificat, pentru a nu afecta programul echipelor.
Olimpia Rm. Sărat – Sportul Chiscani, vineri, ora 18,00
Prima dintre cele două echipe buzoiene care va intra în „focuri” este Olimpia Rm. Sărat. Echipa râmniceană va întâlni, chiar în această seară, de la ora 18,00, pe teren propriu, formaţia brăileană Sportul Chiscani. Cu moralul ridicat, după victoria din Cupa României cu FC Păpăuţi (1-0), care i-a adus calificarea în turul 3 al competiţiei, Olimpia îşi doreşte un debut cu dreptul în campionat. Faţă de sezonul trecut, în echipă n-au survenit mari modificări, cu excepţia transferului mijlocaşului Tudor Saim la Petrolul Ploieşti. Olimpia a reuşit, în schimb, aducerea lui Gabriel Bobe, fost jucător al Gloriei Buzău, pe a cărui experienţă şi valoare râmnicenii contează foarte mult în acest sezon, alături de nume grele precum Tîrîlă, Roman sau Bălan.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|