Sportivii Gloriei Buzău Ovidiu Ionescu, Marina Baboi și Ioana Plăvan, convocați în lotul României, la Jocurile Europene de la Minsk

Lotul României care va participa la cea de-a doua ediție a Jocurilor Europene-Minsk 2019, o competiție care se dorește a deveni jocurile olimpice europene, a fost prezentat luni. 50 de comitete olimpice de pe batrânul continent își vor trimite reprezentanții la startul competiției. Aceasta va debuta pe 21 iunie și se va încheia pe 30 iunie. Printre competitori se vor număra și 123 de sportivi români , alături de antrenori, staff-ul medical și oficiali, care vor participa la toate cele 15 ramuri sportive din program. Trei sportivi ai SCM Gloria Buzău sunt prezenți în lotul român, la europenele de la Minsk. Este vorba despre tenismanul Ovidiu Ionescu, atleta Marina Baboi, însoțită de profesoara Doina Voinea și Ioana Plăvan, care va fi rezervă în proba de aruncare a suliței. Marina Baboi se va alinia la startul probei de 100m plat și va alerga pe noul stadion Dinamo, cu o capacitate de 22000 de locuri. Ovidiu Ionescu va concura în Centrul Olimpic de Tenis, o arenă cu peste 1000 de locuri. La Minsk sunt așteptați peste 4000 de sportivi, iar evenimentul va putea fi urmărit pe toate cele 4 canale ale televiziunii române: TVR 1,2 și 3 și TVR HD. Rezultatele obținute la atletism, badminton, ciclism, judo, karate, tenis de masă, tir cu acul, tir sportiv – conteaza pentru calificarea la Jocurile Olimpice – Tokyo 2020.
Sursa: buzaumedia.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|