Spitalul Judeţean va efectua mai puţine intervenţii chirurgicale

2019 va fi anul în care va debuta seria celor mai importante transformări ce vor avea loc în Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău. Schimbările vizate de conducerea celei mai mari unităţi spitaliceşti a judeţului, de comun acord cu Consiliul Judeţean Buzău, care a şi adoptat o hotărîre în acest sens, vor avea loc la infrastructura obiectivului, pentru a răspunde normelor europene.
Modernizarea va începe cu Blocul Operator al Spitalului Judeţean, demararea lucrărilor efective fiind preconizată în anul 2019, după cum a precizat managerul Claudiu Damian, invitat fiind în platoul emisiunii „Sens Direct”, de la Focus TV.
Lucrările efective vor consta într-o recompartimentare a celor doua corpuri de clădire, cu scopul de a extinde suprafaţa Blocului Operator şi de a asigura celelalte compartimente aferente, la standardele impuse de normele europene. În plus, va fi construit şi un spaţiu pentru un ascensor, care va asigura evacuarea deşeurilor medicale, dar şi o incintă destinată descărcării deşeurilor. În plus, vor fi reamenajate reţelele de utilităţi aflate în incinta şi în subsolul clădirii spitalului.
Suprafaţa totală construită şi modernizată, aferentă Blocului Operator şi Compartimentului de sterilizare va fi de 912,2 metri pătraţi, potrivit hotărîrii adoptate de plenul Consiliului Judeţean în luna octombrie a anului trecut, pentru finanţarea obictivului
„Mai avem două, trei luni pînă la finalizarea licitaţiilor, după care, pînă la semnarea contractului ar dura un an de zile. Modernizarea celor şapte săli şi dotarea celor şapte săli. Va fi pentru noi foarte greu, dar nu imposibil, pentru că noi deja am simulat un program de tură, rezumîndu-ne de la şapte săli, la trei săli. Va trebui să facem în ture, pînă la ora şapte seara. Am convenit cu personalul, am stabilit unele protocoale şi sunt convins că vom trece peste acest lucru. Blocul operator, fiind inima Spitalului Judeţean, este necesar să avem un bloc operator modern. Sper ca în maxim 3 luni să demarăm procedurile. Vom rămîne cu trei secţii de operaţii, am vorbit cu toate secţiile, cu ATI-ul, care este un factor decisiv şi am zis că numai în echipă vom trece peste acest aspect, după care toată lumea va reveni la normal, mulţumită că va avea condiţii extraordinare de muncă şi pacienţii vor rebui să vadă în asta un mare cîştig la Spitalul Judeţean”, a explicat managerul Spitalului Judeţean, Claudiu Damian.
În acest context, s-a subliniat şi faptul că va fi o perioadă în care buzoienii nu vor mai avea acces la intervenţii chirurgicale aşa cum sunt obişnuiţi.
Sursa: sansanews.ro (Florina Arghir Popescu)
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|