Șoferul care ar fi provocat accidentul în care au murit doi soți învățători, operat la genunchi. Rudele lui reacționează

Șoferul care se pare că ar fi responsabil de producerea tragediei de la Sătuc, de pe DN 10, este internat în secția de Ortopedie a Spitalului Județean Buzău și a fost operat la genunchiul stâng, la care a fost rănit în urma accidentului de luni după amiază. Tânărul a mai suferit și un traumatism toraco abdominal, dar este conștient și stabil.
Sebi T. are 27 de ani și este din Cândești. Luni după amiază, el se afla la volanul unui Audi, cu volan pe dreapta și cu numere roșii, când ar fi intrat pe contrasens, încercând o depășire. A lovit violent, frontal, autoturismul în care se aflau cei doi soți, învățători de profesie, din localitatea Brăești.
În urma impactului, cei doi soți au pierit, nu se știe dacă în momentul loviturii sau au sfârșit carbonizați în mașina care s-a transformat brusc într-o torță.
Șoferul autoturismului Audi, despre care polițiștii spun că ar fi pătruns pe contrasens, a fost și el rănit la genunchi în timp ce un prieten aflat în stânga sa a suferit la rându-i leziuni, însă minore.
Sebi T. pare a avea patima mașinilor. Cel puțin așa rezultă din imaginile de pe rețelele de socializare în care apare frecvent pozând cu mașini. În plus, sunt voci care spun că tânărul iubea viteza.
Pe de altă parte, sora tânărului de 27 de ani a reacționat pe facebook la un mesaj la adresa fratelui său, aceasta spunând că Sebi ar fi sărit în ajutorul celor doi soți din Cielo dacă nu ar fi fost la rândul său grav rănit la un picior, genunchiul rămânându-i practic blocat între fiarele contorsionate ale mașinii.
Sebi T, care ar fi autorul accidentului de la Sătuc soldat cu moartea învățătorilor Ioana și Gheorghe Ilie, are permis de conducere din anul 2015.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|