ULTIMA ORA: A murit actrița buzoiană Aimee Iacobescu • Opinia Buzău

Martie 27 08:56 2018 by opiniabuzau

Buzoianca Aimee Iacobescu a murit astăzi, după ce în ultimii ani s-a luptat cu cancerul. În vârstă de 71 de ani, buzoianca a fost una dintre marile doamne ale teatrului românesc. A jucat zeci de roluri în piese și filme, dar Aimee Iacobescu va rămâne în inimile iubitorilor de film cu rolul Domniței Ralu, din seria filmelor cu Haiduci.

Aimée Iacobescu mărturisea într-un interviu din Jurnalul Național că s-a născut de fapt în noaptea de 23 iunie, lucru cunoscut doar de familie și apropiați. Artista și fratele său geamăn, Dorel, s-au născut în noaptea de Sânziene, în 1946, în localitatea Unguriu, județul Buzău, dar în acte a fost declarată data nașterii 1 iulie.

Debutul în teatru a avut loc la vârsta de 16 ani, când a jucat în spectacolele „Alizuna” de Tina Ionescu Demetrian și ”Adam și Eva” de Aurel Baranga. În acea perioadă, a liceului, a avut loc întâlnirea providențială cu regizorul Sică Alexandrescu, care o remarcase la un festival școlar de recitări, unde a fost premiată. În anul 1963 el i-a dat primul rol pe scena Naționalului, în piesa ”Adam și Eva”.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%