Slefuitorii de cuvinte / Medalion literar - Viorel Savin

Septembrie 8 00:00 2017 by opiniabuzau

Unul dintre puţinii scriitori de elită contemporani este băcăuanul Viorel Savin. Este poet, prozator, eseist, publicist şi dramaturg. Acesta s-a născut la data de 4 aprilie 1941 în Borzeşti. A debutat cu proza „Sticla” în anul 1962, iar publicistic cu proza „Contrapunct” în anul 1969 în revista „Ateneu”. Prima piesă care i s-a jucat a fost „Proprietatea dv.” pe scena Teatrului Popular de Comedie din Slănic Moldova, în anul 1973. De la început a cunoscut succesul. Acest lucru l-a încurajat şi, pe baza unui talent de excepţie, a continuat să scrie. A publicat în jur de 40 de volume, iar piesele sale de teatru au fost montate şi jucate pe scenele teatrelor din Bucureşti, Bacău, Botoşani, Constanţa, Iaşi, Piteşti, Reşiţa, Giurgiu ş.a. De asemenea Televiziunea Naţională şi Radiodifuziunea Română au pus în scenă piese de-ale sale. Ba mai mult, piesa „Doamne, fă ca Schnauzer să câştige!” a fost jucată la Teatrul „Pygmalion” din Viena, în anul 2007. Cea mai de succes piesă a sa este „Bătrâna şi Hoţul”, care s-a jucat la cele mai multe teatre din ţară între anii 1984 şi 2010. Referitor la această piesă este de remarcat faptul că, înainte de 1989, când era jucată la Teatrul Mic din Bucureşti, era să fie scoasă de pe afiş, iar autorul să aibă mari probleme. Dar ce s-a întâmplat? Pe afişele care anunţau spectacolele, anumiţi indivizi au lipit în dreptul „Bătrânei” chipul Elenei Ceauşescu, iar în dreptul „Hoţului” pe cel al Tova­răşului. Evenimentul a fost remediat la momentul potrivit, aşa că nu s-a creat mare vâlvă. Afişele au fost refăcute şi ridicate mai sus, pentru a nu se mai ajunge la ele, din iniţiativa directorului teatrului, scriitorul Dinu Săraru. Totuşi, acest lucru a ajuns şi la nivelul ministrului Culturii de la acea vreme, care l-a chemat pe Dinu Săraru şi, în urma discuţiilor, scandalul s-a oprit aici. Acest lucru mi l-a relatat Viorel Savin cu prilejul întâlnirii dintre scriitorii buzoieni şi băcăuani. Succesele înregistrate i-au adus binemeritate premii şi distincţii, cele mai multe pentru teatru. Cea mai importantă distincţie este Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria A, primit în anul 2004. Din anul 1990 este membru al Uniunii Scriitorilor. Despre opera şi personalitatea lui Viorel Savin au scris numeroşi scriitori şi oameni de teatru. Reputatul şi regretatul om de litere Mircea Ghiţulescu scria despre piesele sale: „Nota comună a dramelor lui Viorel Savin pare a fi, cu un paradox, aceea de nu avea nici o notă comună; după cum rezistenţa la orice tendinţă comparatistă este semnificativă pentru nevoia imperioasă de altceva”.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%