Slefuitorii de cuvinte / Medalion literar - Petrache Plopeanu

August 18 00:00 2017 by opiniabuzau

La 16 iunie 1959 s-a născut în comuna Racoviţa, judeţul Brăila, scriitorul Petrache Plopeanu. Este absolvent al Facultăţii de Istorie Filozofie a Universităţii din Bucureşti. Actualmente este profesor de istorie la Colegiul Naţional „Alexandru Vlahuţă” din Râmnicu Sărat. Este editorul mai multor reviste şcolare: Academia Scholae (1997), Columna (2002), Columna Rostiri (2007), Columna Generaţii (2010). Face parte din colegiul redacţional al revistei Spaţii culturale din Rm. Sărat.

Petrache Plopeanu are domiciliul în Focşani, jud. Vrancea, fiind aşadar revendicat de literaţii din trei judeţe: Brăila, Vrancea şi Buzău. A publicat până acum mai multe volume de versuri din care amintim: Mire pe geamul oglinzii (2008), Istoria românilor pentru nota 10 (în colaborare cu Horia Oprea, 2008), Blasfeminitate. Idiograme târzii (2009), Bufonul cerşetorului (2010) şi Sonete cu fete morgane (2012). De mai bine de zece ani creaţii de-ale sale apar în tot mai multe reviste literare, iar despre opera sa s-au pronunţat mai mulţi scriitori: Emilian Marcu, Valeria Manta Tăicuţu, Ioan Dumitru Denciu, Mioara Bahna, Mariana Vicky Vârtosu ş.a.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%