Zeci de rable ocupă locurile de parcare, în timp ce buzoieni nu au unde parca

În toamna anului trecut primăria anunța că societatea Urbis Serv se va ocupa de operațiunea de ridicare a mașinilor abandonate, împreună cu poliţiştii locali în baza unei hotărâri luate în şedinţa ordinară a Consiliului Local, din septembrie 2016.
Buzoienii erau informați că autovehiculele ridicate vor fi depozitate pentru o perioadă de 30 de zile într-un depozit al societății. Ulterior, dacă nu vor fi revendicate în cel mult 40 de zile de la identificare, maşinile vor fi valorificate la licitaţie sau la centrele de fier vechi. Potrivit unei statistici realizate de Direcţia de Poliţie Locală, în municipiul Buzău există aproximativ 500 de maşini abandonate pe domeniul public.
Sute de maşini zac abandonate pe trotuare, pe străzile Buzăului ori în parcările dintre blocuri. Unele nu au mai fost mişcate de ani de zile şi ruginesc în voie, fără ca cineva să se mai intereseze de soarta lor.
Astăzi la aproape un an de la acea hotărâre stăzile orașului Buzău sunt încă pline de mașini abandonate, iar tot mai mulți buzoieni nu au un loc de parcare.
În cartierul Micro XIV la o simplă trecere pe Aleea Școlilor și Strada Prieteniei observăm mai multe mașini abandonate folosite pentru depozitare, mașini care nu au mai fost mișcate de luni de zile.
Deși zilnic în zonă patrulează politiștii locali, nimeni nu a luat nici o măsură pentru eliberearea parcărilor.
Ioana Câmpeanu
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|