SIMONA STANCU | O buzoiancă scrie istorie în handbal

Aprilie 21 06:38 2022 by buzau.net

Încrederea în sine este propria credință a marilor realizări – Simona Stancu, arbitru 

T: Cum ți-ai început cariera de arbitru?

S: La vârsta de 9 ani am fost selecționată în echipa de handbal a școlii, iar după 2 ani m-am transferat la Liceul cu program sportiv, la secția de handbal. Din acel moment a început pasiunea pentru acest sport și visul de a realiza lucruri mărețe pentru România. Am jucat handbal de performanță până la vârsta de 19 ani. În paralel am început și cursul de arbitrii. După mai multe competiții la nivel național, am fost nominalizată, alături de colega mea, Cristina Lovin, la primul curs internațional de tineri arbitrii. Din acel moment am renunțat la handbal din postura de jucătoare, iar toată atenția, munca și pasiunea s-au îndreptat spre arbitraj, scrie tedxbuzau.ro.

 T: Știm că ai arbitrat în toată lumea. La câte meciuri ai fost prezentă și în câte țări?

S: Nu am reușit sa țin o evidentă exactă a meciurilor, dar cu siguranță sunt multe. Cu aproximație, avem peste 120 meciuri în Liga Națională și peste 100 de meciuri internaționale. Una dintre satisfacțiile acestei activități a fost, este și va rămâne, posibilitatea de a călători foarte mult, reușind să vizitez aproape toată Europa, dar și alte continente.

T: Care este persoana care a avut influența cea mai mare în cariera ta?

S:  Nu mă pot gândi la o singură persoană, având în vedere că este vorba despre o carieră de peste 15 ani, în care am întâlnit și interacționat cu foarte multe persoane din handbalul național și internațional. Aș menționa că este vorba despre o echipă, chiar dacă nu pare. Referitor la acest capitol ( suport, încurajare, influență ), care este cel mai important într-o asemena activitate, aș adăuga, FAMILIA. Familia care nu a fost de fiecare dată în tribune, dar a fost în sufletul meu pe tot mapamondul și mi-a acordat toată susținerea de care am avut nevoie să reușesc.

T: În 2001 ai obținut ecusonul de arbitru național, apoi au urmat ecusoanele de arbitru european și internațional. Când ai obținut primul ecuson, ce obiectiv sau vis ai avut legat de cariera ta?

S: Toate performanțele mele nu ar fi fost posibile fără colega și prietena mea, Cristina Lovin, alături de care formez un cuplu în arbitraj din anul 2004. Obiectivul nostru este același de fiecare dată când primim meciuri, să arbitrăm cât mai bine, iar la turneele finale, dorința fiecăruia este să arbitreze meciuri cât mai importante. În fiecare an competițional ne propunem obiective pentru a rămâne motivate în obținerea performantelor.

T: Te rugăm să enumeri trei lucruri care îți plac la Buzău.

S: Este incredibil cât de multe locuri și lucruri interesante ascunde Buzăul, atât turistic, cultural, dar si sportiv. Îmi place foarte mult că orașul meu natal se află în continuă dezvoltare.

T: Care este cel mai important meci arbitrat de tine?

S: Pentru noi, arbitrii, toate meciurile sunt importante. Dacă ar fi să amintesc câteva din cele cu o însemnătate aparte, acestea ar fi:

*FINALA CUPEI CHALLENGE 2015 Polonia

*FINALA CAMPIONATULUI EUROPEAN DE JUNIOARE 2015 Macedonia *SEMIFINALA LIGII CAMPIONILOR 2017 Ungaria *SEMIFINALA CAMPIONATULUI EUROPEAN DE TINERET 2017 Slovenia *SEMIFINALA CAMPIONATULUI EUROPEAN DE SENIOARE 2020 Danemarca

*FINALA LIGII CAMPIONILOR 2021 Ungaria 

T: Realizările pe care le ai sunt impresionante. Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai întâmpinat?

S: Realizările au avut destule provocări, unele dintre ele chiar dificile, dar după ce am depășit momentele, pot spune că nimic nu este ușor și la îndemâna oricui. Totul, dar absolut totul este însoțit de multă munca și sacrificii personale, atunci când îți propui obiective mari, importante.

T:Câte femei arbitru sunt în țară și ce sfaturi le poți oferi fetelor care sunt interesate de o carieră în arbitraj?

S: În România suntem 8 cupluri de fete în arbitraj. În primul rând trebuie să fie foarte pasionate de handbal și de călătorii, iar dacă postura de jucătoare nu le mai oferă ceea ce ele își doresc, atunci se pot orienta către arbitraj, așa cum la un moment dat și eu am ales să fac. Trebuie să mai aibă în vedere faptul că este nevoie de foarte multă disciplină și corectitudine, iar performanțele nu vor întârzia să apăra.

T: Mulți oameni trec prin momente dificile, simt că vor să renunțe la obiectivele lor sau se gândesc să rămână în zona de confort. Cum motivezi tu un om care are astfel de gânduri?

S: Nu de putine ori, viața ne oferă încercări și momente grele, în care ne dorim să renunțam la lucruri, visuri, obiective, dar este evident că, având o constantă în muncă și perseverentă, întotdeauna poți spera la marea performanță. Le-aș putea sugera celor mai tineri, “secretul succesului” este reprezentat de arta de a-ți găsi timp suficient pentru toate, în funcție de prioritățile pe care le solicită fiecare domeniu și mai ales dorința de a depăși toate greutățile pentru a-ți îndeplini obiectivele.

T: Care este cea mai importantă lecție de viață pe care ai primit-o până acum?

S: Nu am o lecție anume… sunt zeci de lecții pe care le-am învățat în toată această perioadă, profesionale și personale. Am învățat să am mai multă încredere în mine și în instinctele mele, după care m-am ghidat de cele mai multe ori. 




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%