După 15 ani de amânări, ”Memorialul Tăcerii” devine o certitudine. Când va fi deschisă publicului închisoarea de la Râmnicu Sărat

Aprilie 21 06:20 2022 by sansanews.ro

Temuta închisoare comunistă de la Râmnicu Sărat, denumită “Închisoarea Tăcerii”, din cauza regimului sever aplicat deținuților politici, va fi transformată, până în 2026, într-un muzeu de interes național. Este noua promisiune lansată de ministrul Culturii și directorul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), prezenți astăzi la fostul penitenciar din Râmnicu Sărat. Locul care este o mărturie a terorii instituite de regimul comunist își așteaptă lucrările de reabilitare de foarte mulți ani. Acestea vor fi demarate în primăvara anului 2023, iar fondurile au fost accesate prin Programul Național de Redresare și Reziliență, scrie sansanews.ro.

Anunțul oficial al reabilitării fostei temnițe a fost făcut, astăzi, la Râmnicu Sărat, de o delegație numeroasă din care au făcut parte atât oficialități locale, județene dar și invitați de la nivel central printre care ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, directorul IICCMER, Daniel Șandru, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Csilla Hegedus, dar și deputatul Alexandru Muraru, reprezentant special al Guvernului.

Acestea sunt primele confirmări clare că proiectul privind transformarea penitenciarului, ajuns aproape o ruină va fi, în sfârșit, pus în aplicare. Practic, după 15 ani de când închisoarea a fost preluată de IICCMER, astăzi au fost aduse primele argumente concrete care să arate că, în următorii patru ani, temnița comunistă va deveni un loc în care pelerinii din toată lumea să vadă și cunoască atrocitățile, teroarea și crimele comise la Râmnicu Sărat.

Memorialul ”Închisoarea Tăcerii”, titulatură sub care vor fi...

Citește articolul integral pe sansanews.ro.




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%