Seceta prelungită ţine canalele de irigaţii pline şi în noiembrie • Opinia Buzău

Noiembrie 2 12:07 2018 by opiniabuzau

2018 este primul an în care canalele de irigaţii funcţionale vor rămâne încărcate până la jumătatea lunii noimebrie dacă în perioada imediat următoare nu vor fi precipitaţii suficiente pentru a combate seceta din sol.

Uscăciunea prelungită a afectat serios agricultura în acest an. Pentru că nu a plouat mai deloc de luni bune, fermierii buzoieni au solicitat Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare să continue livrare apei pentru irigaţii în luna octombrie şi este posibil ca măsura să se menţină şi la începutul lui noiembrie.

„Din cauza acestei toamne secetoase, fermierii au avut nevoie de apă, drept pentru care a trebuit să asi­gurăm din Canalul Vest apă pentru fermierii care au solicitat acest lucru. Mai mulţi fermieri ne-au solicitat asta, şi am încheiat mai multe acte adiţionale, pentru că în mod normal am avut contract de a asigura apa până la 1 octombrie, contracte care au fost prelungite şi pentru luna aceasta”, a declarat Gheorghe Mihalache, director adjunct al ANIF Buzău. Culturile care au avut nevoie de irigaţii în luna octombrie au fost cele de rapiţă şi de grâu, a căror răsărire trebuia asigurată până la sosirea iernii, iar acest lucru nu ar fi fost posibil fără un aport de apă considerabil în sol.


Sursa: opiniabuzau



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%