SE CAUTĂ INVESTITOR. Primăria finanțează Gloria Buzău până la finalul campionatului, după care Dumnezeu cu mila

Se poartă discuții cu mai mulți investitori, inclusiv din străinătate, în vederea preluării Gloriei Buzău, echipa care a fost la un pas de a fi retrasă din Liga a doua. ”Nu vom accepta pe oricine”, spun autoritățile locale.
Primarului Buzăului, Constantin Toma, a vorbit, într-o postare pe rețelele de socializare, despre echipa de fotbal a Buzăului și despre motivele care au determinat municipalitatea să se gândească să retragă echipa din Liga a doua, și practic să desființeze echipa de seniori. Constantin Toma spune că pe de-o parte criza financiară a stat la baza unei astfel de decizii, iar pe de altă parte imposibilitatea de a face performanță, de a trece la un nivel superior, întrucât regulamentul în vigoare nu permite decât cluburilor private să promoveze în eșalonul superior. În cele din urmă, în urma valului de reacții negative la anunțul autorităților, dar și ca urmare a interesului unor investitori de a prelua gruparea din Crâng, municipalitatea a revenit momentan asupra deciziei și a hotărât să mențină echipa în campionat până la finalul sezonului.
” Nu avem posibilitatea să promovăm legal prin Legea sportului si prin reglementările date de FRF, un club municipal nu poate să promoveze în liga întâi. Am decis să ne retragem numai la nivelul echipei mari, nu la nivelul centrului de copii si juniori. Acest anunț a provocat multe discuții inclusiv toată... [Citește articolul integral pe sansanews.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|