Romanescu: ,,Cancerul din guvernarea PSD: promisiunile guvernului s-au transformat în praf în ochii doctorilor“ • Opinia Buzău

Aprilie 19 21:01 2018 by opiniabuzau

Partidul Social Democrat a izbutit să dea peste cap între­gul sistem medical, afirmă preşedintele organizaţiei jude­ţene a Partidului Naţional Liberal, deputatul Cristinel Romanescu, care spune, într-un comunicat de presă intitulat ,,Cancerul din guvernarea PSD”, că ,,printr-o manieră de conducere perfidă”, alianţa de la guvernare a făcut în aşa fel încât măririle de salarii pentru medici să se facă în detrimentul cadrelor medii din sistemul de Sănătate.

,,PSD a reuşit performanţa de a da peste cap întregul sistem sanitar şi nu numai, din păcate. Printr-o manieră de conducere perfidă, puterea a creat  mari falii în rândul angajaţilor din medicină, întorcându-i pe unii împotriva celorlalţi. <Dezbină şi stăpâneşte> este tactica prefe­rată, după cum putem observa. Promisiunile guvernului s-au transformat în praf în ochii doctorilor. Alianţa PSD-ALDE a anunţat cu mare pompă că va dubla sau chiar tripla salariile din Sănătate, dar nu a făcut decât să ia de la unii şi să dea la alţii. Astfel, în mod făţarnic, unii medici au primit salariul aferent lunii martie mult mai mare, în timp ce asistente, infirmiere şi brancardieri au încasat bani mult mai puţini. Nu a fost vorba nicidecum de mărirea salariilor din sistemul sanitar, ci s-a luat din buzunarul unora pentru a umple buzunarul altora. Acestea sunt metodele murdare prin care guvernează PSD!”, spune ­li­derul liberal buzoian.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%