Reacţia „Doamnei de fier” după afirmaţiile Prefectului Dimian: „Nu sunt deloc surprinsă!”

Cel mai bun Prefect al Judeţului Buzău de după `89, Carmen Ichim nu a rămas impasibilă la afirmaţiile făcute în spaţiu public de către actualul Prefect de Buzău, Leonard Dimian. „Doamna de fier”, persoana căreia i-au arătat susţinerea în scris peste trei sferturi din primarii „de judeţ” (n.r. PSD şi PNL) când a fost înlocuită politic din cea mai importantă funcţie guvernamentală din judeţ a remis un comunicat de presă în care şi-a exprimat punctul de vedere. Vă redăm în continuare, integral comunicatul:
„Am luat cunoștință fără surprindere de afirmațiile lansate în spațiul public astăzi, 20 iulie 2020, de către prefectul Județului Buzău, cu privire la ineficiența Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Buzău care, în opinia sa, ”în loc să tragă la răspundere vinovații și să ia măsuri, încearcă să ascundă neregulile”, dar și de solicitarea sa de demitere din funcție a comisarului șef. Legat de acestea, doresc să fac următoarele precizări:
– În ce privește ”ineficiența” GNM-CJ Buzău, bilanțul de activitate al instituției de la începutul anului în curs și până la data de 15 iulie arată că, în cadrul celor 406 inspecții efectuate în Județul Buzău, au fost aplicate 68 de amenzi în valoare de 878.500 ron pentru nerespectarea prevederilor legislației de mediu și au fost dispuse măsurile necesare pentru remedierea tuturor deficiențelor constatate, impuse prin actele de control.... [Citește articolul integral pe agorabuzau.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|