Clasa pregătitoare: Aproape 150.000 de cereri admise în prima etapă de înscriere în învățământul primar pentru anul 2020-2021

Iulie 22 07:26 2020 by buzaumedia.ro

Aproape 150.000 de cereri de înscriere a copiilor în învățământul prima au fost înregistrate în prima etapă de cuprindere în clasa pregătitoare (8-20 iulie), a anunțat, marți, Ministerul Educației. Mai precis, au fot admise 149.307 cereri din totalul de 150.503 înregistrate.

Din total, 131.599 au vizat copii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2020, iar 18.904 cereri – copii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie.

Ministerul precizează că în această primă etapă, repartizarea copiilor s-a realizat pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse, inclusiv prin aplicația informatică, de părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali și în baza deciziilor consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, luate în urma aplicării criteriilor de departajare pentru copiii din alte circumscripții școlare.

În a doua etapă (21 –  31 iulie) va fi asigurată înscrierea, pe locurile libere, a copiilor care nu au participat la prima etapă sau nu au fost distribuiți, din diferite motive, conform procedurii elaborate de inspectoratul școlar județean/al municipiului București. În perioada 1 – 4 septembrie sunt prevăzute centralizarea și soluționarea, de către inspectoratele școlare, a cererilor părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost... [Citește articolul integral pe buzaumedia.ro].




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%