Polițiștii buzoieni, alături de elevi, la începutul anului școlar

Septembrie 7 07:51 2019 by jurnaluldebuzau.ro

Pentru începutul anului de învăţământ 2019 – 2020, la nivel naţional va debuta campania „10 PENTRU SIGURANŢĂ”, ce are drept scop creşterea gradului de informare a elevilor şi părinţilor în legătură cu riscurile la care elevii ar putea fi expuşi odată cu începerea anului şcolar. Principalul obiectiv îl reprezintă prevenirea victimizării minorilor şi reducerea riscului de implicare a acestora în activităţi infracţionale. Campania se derulează pe perioada primelor două săptămâni din anul şcolar 2019 – 2020, în unităţile de învăţământ primar, gimnazial şi liceal din judeţul Buzău. Totodată, pe parcursul anului şcolar, poliţiştii de la structurile de prevenire, de proximitate şi de la posturile de poliţie comunale vor desfăşura activităţi preventive în unităţile de învăţământ, pentru a oferi elevilor recomandări care să îi ajute să-şi protejeze bunurile, să nu devină victime ale persoanelor certate cu legea sau să gestioneze eventualele conflicte în care ar putea fi implicaţi. Astfel, pentru a nu deveni victime ale accidentelor de circulaţie elevii sunt sfătuiţi: – să circule numai pe trotuare, iar în lipsa acestora pe căi laterale sau pe partea stângă a drumului public; – să nu traverseze strada prin loc nepermis, în fugă şi fără să se asigure; – să nu îşi găsească locul de joacă printre maşini, în faţa sau în spatele autovehiculelor staţionate; – să încerce să traverseze strada împreună cu persoane mai în vârstă şi numai prin locurile special amenajatele. Pentru a nu deveni victime ale persoanelor certate cu legea poliţiştii le recomandă elevilor: – să aibă grijă de bunurile de valoare pe care le au asupra lor, mai ales în mijloacele de transport în comun şi pe drumul de acasă către şcoală sau la întoarcere; – să nu intre în vorbă cu necunoscuţi şi să nu le dea acestora indicii cu privire la imobilul în care locuiesc sau situaţia financiară, pentru a nu le deveni victime;
Sursa: jurnaluldebuzau.ro




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%