POLIȚIA BUZĂU: Neregulile la regimul rutier sancționate de polițiști

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, au aplicat 173 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 4 permise de conducere ca urmare a neregulilor constatate în trafic.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 37.000 de lei.
Aparatele radar au înregistrat 27 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 3 de conducători auto s-a luat pe lângă sancţiunea contravenţională şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile.
Cu cea mai mare viteză – 127 km/h – a fost înregistrat autovehiculul unui bărbat de 28 de ani din Craiova, ce rula pe DN2E85, în localitatea Oreavul.
Alt permis de conducere au fost reţinute pentru neprezentarea la Poliţie în termen de 24 de ore de la implicarea într-un eveniment soldat doar cu pagube materiale.
Alte sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (20), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (7), dar şi pentru alte abateri în trafic (38).
Pe lângă şoferii indisciplinaţi, poliţiştii rutieri au mai sancţionat şi 17 pietoni care au încălcat reglementările codului rutier.
Tot în data de 10 noiembrie a.c., poliţiştii au întocmit două dosare penale pentru infracţiuni la regimul rutier.
Poliţiştii Serviciului Rutier Buzău, au depistat un bărbat în vârstă de 52 de ani din Verneşti, ce se deplasa la volanul unui autoturism pe DJ100H, în localitatea de domiciliu. În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,48 mg/l, alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Alt dosar penal a fost întocmit de poliţiştii pentru conducerea unui vehicul având permisul de conducere suspendat. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 29 de ani din Pietroasele, depistat de poliţiştii în timp ce conducea un autoturism pe DJ203C, pe raza localităţii de domiciliu.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|