Performanță pentru fotbalul buzoian. S-au calificat în finală în dauna Brașovui

Noiembrie 19 19:21 2017 by buzoieniiro

Reușită a fotbalului buzoian.

În această după-amiază selecționata județului a reușit să depășească în dublă manșă pe cea a Brașovului.

Buzoienii s-au calificat în finala pe țară a Cupei Regiunilor după ce au terminat azi la egalitate, 1-1, partida jucată pe stadionul din Crâng.

Cum în tur, la Brașov, a fost 2-2 buzoienii merg mai departe, grație golurilor marcate în deplasare.

„A fost foarte greu, dar bucuria e cu atât mai mare. Am fost conduși cu 1-0 încă din minutul unul. Am alergat apoi după egalare, pe un teren foarte greu, pe care am reușit-o în minutul 70 prin Istrate de la Voința Lanuri. E o performanță pentru fotbalul județean în condițiile în care Brașovul e un județ superior nouă și, în trecut, a câștigat această competiție. Această calificare, ca și victoriile consecutive din ultimii patru ani la meciurile de baraj de promovare în liga a treia, dovedesc că fotbalul buzoian este în progres. Le mulțumesc jucătorilor pentru efort, în condițiile în care pe lângă valoare la selecție a contat și tinerețea. Media lotului nostru este de doar 22 de ani”, a spus Adrian Petre, șeful AJF Buzău.

În finala Region Cup – faza națională, selecționata Buzăului va întâlni campioana en-titre – Prahova. Returul celeilalte semifibale nu s-a disputat, dar în tur Prahova a învins Harghita cu 6-0.

Iată jucătorii folosiți de antrenorii Tase Laptoiu si Nicolaie Paris:

Geanta Marius ( Gloria Bz ), Anton Florin (Vointa Lanurile), Milea Cosmin (Vointa Lanurile), Zaplaic Cristian (Gloria Bz), Visteanu Georgian (Team Sageata), Stancu Ionut (Team Sageata), Balan Alin-Georgian(GloriaBz) ,Istrate Ionut (Vointa Lanurile), Solcanea David (Gloria Bz), Mihaescu Gabriel ( Lcomotiva Bz),Pasa Marius ( Tricolorul Galbinasi) REZERVE : Oprea Alin( Locomotiva ) , Stanciu Adrian( Locomotiva ) , Serbanoiu Georgian( Gloria Bz) , Ionita Dragos ( Gloria Bz) , Eftimie Cosmin( Vointa Lanurile ) Manaila Nicolaie ( Team Sageata ).

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%