Pentru ca asezamantul a ramas fara fonduri / Crucea Rosie strange alimente pentru batranii Centrului pentru Persoane Varstnice Vintila Voda

Octombrie 18 00:00 2017 by opiniabuzau

Crucea Roșie Buzău și școlile buzoiene se mobilizează pentru o cauză nobilă. Este vorba de un ajutor în alimente care va ajunge la Centrul pentru Persoane Vârstnice de la Vintilă Vodă, aflat în impas pentru că nu mai beneficiază de finanțare.

Bătrănii internați de la Vintilă Vodă trăiesc în fiecare zi cu teama că ar putea rămâne pe drumuri, în cazul în care unitatea se va închide, din lipsă de fonduri.

Centrul de Persoane Vârst­nice de la Vintilă Vodă se află în administrarea Consiliului Local al comunei, care, însă nu îl mai poate susține financiar. Gestul școlilor care împreună cu Crucea Roșie, doresc să-i ajute pe bătrâni într-un astfel de moment, este binevenit.

Elevii, împreună cu cadrele didactice din câteva școli buzoiene, au venit în întămpinarea demersurilor pe care le face Crucea Roșie Buzău de a strânge alimente și a le dona Centrului de Persoane Vârstnice de la Vintilă Vodă, care trece printr-o perioadă mai mult decât dificilă. Directorul Crucii Roșii Buzău, Floarea Bârzu, spune că Școala “George Emil Palade”, Colegiul “Mihai Eminescu” și Colegiul Tehnic din Vintilă Vodă vor da o mână de ajutor pentru strângerea de produse în Banca de Alimente, pentru a fi donate Centrului de la Vintilă Vodă, centru aflat în pragul desființării. De asemenea Bârzu spune că și Colegiul “B.P.Hasdeu” este pe punctul de a se implica în acest proiect de sprijinire a vârstnicilor din centrul de la Vintilă Vodă.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%