Metoda de tratament i-ar scuti pe pacienți de ședințele repetate de radioterapie, cei diagnosticați cu o formă cu risc redus a bolii, având nevoie doar de o singură astfel de ședință.
La congresul anual organizat de Societatea Europeană de Radioterapie şi Oncologie, cercetători de la Mount Vernon Cancer Centre din Londra şi de la The Christie NHS Foundation Trust din Manchester au prezentat un studiu referitor la o nouă tehnică medicală utilizată în tratamentul pacienților cu cancer de prostată, tehnică ce ar reduce considerabil numărul ședințelor de radioterapie pe care aceștia trebuie să le urmeze. Astfel bărbaţii diagnosticaţi cu cancer de prostată ar putea fi trataţi cu ajutorul unei singure doze concentrate de radiaţie, autorii studiului susținând că noua tehnică medicală este sigură şi eficientă pentru tratarea acelor pacienţilor care au fost diagnosticaţi cu o formă cu risc redus a acestei boli.
Noul tratament, cunoscut sub numele de „brahiterapie cu doză înaltă”, canalizează radiaţia direct către tumori, folosind un set de tuburi minuscule și a avut succes şi în tratarea unor pacienţi cu forme de cancer de prostată cu risc mediu şi cu risc ridicat, însă specialiştii consideră că au nevoie de studii suplimentare pentru ameliorarea acestor rezultate.
Brahiterapia este deja folosită în anumite spitale, dar în prezent, la fel ca în cazul celor mai multe tipuri de radioterapie, îi obligă pe pacienţi să meargă de mai multe ori la spital pentru a primi tratamente cu doză scăzută pe parcursul mai multor zile sau chiar săptămâni.
Sursa: sanatateabuzoiana.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|