O MÂNĂ ÎNTINSĂ PENTRU ADULȚII CU DIZABILITĂȚI! Centru de zi și locuință de tip protejat, construite la Stâlpu

Lovit de soartă și nedorit de familie. Este povestea de viață a lui Vlăduț, un băiețel născut cu probleme grave de sănătate pe care familia l-a abandonat într-un cămin.
”Acum 25 de ani, în leagănul de copii am descoperit un băiețel născut cu hidrocefalie și alte afecțiuni pe care familia l-a părăsit. Ulterior el a rămas în sistemul nostru. S-a spus că nu mai are șansă de supraviețuire. Am avut o surpriză, acum cățiva ani, să aflu că Vlăduț trăiește. L-am văzut pe Vlădut. Nu aude, nu vede dar atunci când îl mângâi, Vlăduț zâmbește. Ca Vlăduț sunt alți tineri pe care îi avem în centrul de la Stâlpu, cu multiple afecțiuni. Numai pasiunea și implicare celor ce îi îngrijesc au contrbuit ca acești tineri să aibă o viață, așa cum o percep ei, fericită ”, a povestit Mirela Oprea, director Direcției Juridice din cadrul Consiliului Județean.
Din păcate, acesta este doar un exemplu, însă astfel de povești de viață sunt destul de des întâlnite. Pentru a veni în ajutorul adulților cu dizabilități, pe de o parte cei aflați în sistemul de protecție socială, iar pe de altă parte pentru cei aflați în familii, reprezentanții Direcției Generale de Protecție Socială și pentru Protecția Copilului Buzău a lansat miercuri, în parteneriat cu Crucea Alb-Galbenă, proiectul „ÎMPREUNĂ – suport comunitar pentru persoanele adulte cu dizabilități”. Este de fapt ajutorul de care au nevoie sute de... [Citește articolul integral pe sansanews.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|