85 de medici de familie buzoieni vor vaccina, în cabinete, cu ser anti-COVID. Primele doze de vaccin de la Johnson & Johnson sunt așteptate pe 19 aprilie

În a doua jumătate a lunii aprilie, când ajung în România și primele doze de vaccin de la Johnson&Johnson, aproximativ 5.000 de medici de familie din țară se vor implica în campania de vaccinare și vor administra serul anti-COVID în cabinetele lor.
Aproape 10 la sută din populația României a fost vaccinată cu cel puțin o doză de ser anti-COVID, alţi peste un milion de români au deja o programare, iar aproape 760.000 sunt pe listele de aşteptare, au anunțat responsabilii campaniei de vaccinare. Din a doua jumătate a lunii aprilie, în campania de vaccinare vor fi implicaţi şi medicii de familie, care vor putea administra serurile produse de AstraZeneca și Johnson&Johnson, care nu necesită condiții speciale de transport și depozitare, au aceleași recomandări ca vaccinul gripal.
Potrivit medicului militar Valeriu Gheorghiță, aproximativ 55% dintre medicii de familie și-au manifestat disponibilitatea de a vaccina. „Pe săptămână, un medic de familie ar putea să vaccina 100 de persoane şi dacă vorbim de circa 5.000 de medici de familie, cât mă aştept să participe la nivel național, asta înseamnă într-o săptămână aproximativ 500.000 de persoane”, a declarat șeful CNCAV, menționând că deși mai sunt medici încă indeciși, speră ca un număr cât mai mare dintre ei să participe la campania de imunizare, deși în mediul rural este posibil... [Citește articolul integral pe sanatateabuzoiana.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|