O buzoiancă de 41 de ani a murit într-un teribil accident rutier

Potrivit ISU Cluj, salvatorii au fost alertați la ora 11.58. Ei au fost informați despre un accident produs între un autoturism și un autotren la urcarea pe A3 dinspre sensul giratoriu Nădășel către Gilău. În urma impactului au rezultat trei victime, între care două încarcerate.
Femeia, din Buzău, a fost declarată decedată după extragerea din autoturism, iar bărbatul a intrat în stop cardiorespirator și s-au făcut manevre de resuscitare, au anunțat salvatorii. A treia victimă, copilul familiei, este conștient. Ambii au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale, scrie observatornews.ro.
Din primele informaţii, familia din Buzău mergea spre Zalau-Satu Mare, iar maşina era încărcată cu bagaje. Vehiculul în care se aflau cei trei era pe breteaua de coborâre, iar TIR-ul, condus de un ucrainean, urca pe autostradă. Familia a intrat pe contrasens.
Circulația a fost blocată pe ambele sensuri şi s-a intervenit cu două autospeciale de descarcerare, un echipaj SMURD și două ambulanțe SAJ.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|