Noroc și ghinion. Un buzoian a găsit un card în piață. Apoi, a cumpărat de patru ori…

Decembrie 29 14:38 2017 by buzoieniiro

Un buzoian de 35 de ani a găsit ieri în Piața Centrală un card contactless.

Mai exact, e un vorba de un card cu care se pot face cumpărături din magazine în limita a 100 de lei fără a fi nevoie de introducerea codului pin.

Cumpărătorul trebuie doar să treacă acest card contactless prin fața cititorului, iar tranzacția este efectuată.

Cu cardul la purtător, buzoianul a purces la cumpărături, folosind cardul de patru ori. Ghinionul său e că unei vânzătoare individul i s-a părut suspect și a sesizat poliția.

„Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Buzău, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au depistat un bărbat bănuit de însuşirea unui bun găsit şi efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. Din verificările efectuate de poliţişti a reieşit că bărbatul, un buzoian în vârstă de 35 de ani, ar fi găsit în piaţă, în municipiul Buzău, un card bancar pe care şi l-a însuşit şi ulterior l-ar fi folosit la achitarea contravalorii mai multor cumpărături. Asupra celui în cauză a fost identificat cardul bancar valid, emis pe numele altei persoane, care a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor sub aspectul comiterii infracţiunilor de însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor și  efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz” –  comunicat IPJ Buzău

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%