Nemulțumiri legate de diminuarea sporurilor pentru infirmiere, îngrijitoare și brancardieri

Aprilie 20 10:52 2018 by buzoieniiro

Mai mulți angajați ai Spitalului Județean Buzău au sesizat site-ul buzoienii.ro despre organizarea – luni dimineață – a unui protest în curtea spitalului.

„Nemulțumiți sunt în primul rând infirmierele, îngrijitoarele și brancardierii. Din cauza limitării sporurilor avem pierderi de până la 900 de lei. Luni dimineață se va organiza un protest în curtea spitalului. Dar nu vom fi doar noi, în curte vor coborî inclusiv asistentele medicale, dar și alții, pentru a ne susține. Alături de noi este sindicatul Sanitas”, au precizat aceștia.

Cele mai mari nemulțumiri sunt prin angajații de la UPU, Pneumologie și Medicină Legală, unde sporurile de condiții deosebit de periculoase au fost limitate de la 100% la 55%.

În ultimele zile astfel de proteste spontane s-au ținut în mai multe spitale din țară.

Ieri, reprezentanţii Federaţiei Sanitas au anunţat că în 7 mai va fi declanşată o grevă de avertisment, în 11 mai este programată o grevă generală.

Pe 26 aprilie în Capitală ar urma să fie organizat un miting la care sunt aşteptaţi peste 10.000 de participanți nemulțumiți de diminuarea veniturilor.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%