Miercuri, o nouă încercare de numire a unui Consiliu de Administrație provizoriu la Compania de Apă

Consiliul Județean Buzău întrunit în ședință extraordinară, marți dimineață, a acordat un mandat special șefului biroului juridic al instituției, Mirela Oprea pentru a vota instalarea unui consiliu de administrație provizoriu la Compania de Apă Buzău, dat fiind că mandatul vechiului consiliu de Administrație a încetat la sfârșitul lunii februarie. Adunarea Generală a Acționarilor Companiei de Apă SA Buzău va ave aloc miercuri la ora 10.0 atunci când este de așteptat ca acționarii să numească noul Consiliu de Administrație provizoriu format din cinci persoane respectiv secretarul municipiului Buzău, Eduard Pistol, Șefa serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Buzău, Cristina Dinu, consilierii județeni Cornel Pitiș și Ion Bogdan și Petruș Hinta din cadrul Primăriei Râmnicu Sărat.
„ La Compania de Apă nu s-a întâmplat nimic doar că, după înlocuirea domnului Gabi Gheorghe, din Consiliul de Administrație interimar au trebuit urmați o serie de pași legali. Activitatea Companiei de Apă se desfășoară normal, în urma ședinței de mâine își va intra în atribuții și noul Consiliul de Administrație provizoriu care va funcționa până când va fi ales un nou Consiliu de Administrație. Estimăm ca termenul de selecție să nu fie mai mare de 3-4 luni”, a declarat Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău.
Adunarea Generală a Acționarilor Companie de Apă a fost convocată de urgență de vechiul Consiliu de Administrație pentru ziua de miercuri la ora 10.00 după ce ultimele două ședințe programate săptămâna trecută nu s-au putut ține din lipsă de cvorum.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|