Medic buzoian, acuzat de malpraxis. "Dacă mă opera, plecam din Maternitate cu bebelușul în brațe"

Acuzaţii grave aduse de un buzoian la adresa unui ginecolog din Maternitatea Buzău. Medicul Anca Șerbănoiu este acuzată că nu a luat în serios sesizările cu privire la starea fătului din pântecele soţiei, însărcinată în 8 luni. Ignoranța doctoriței, spune părintele, s-a soldat cu decesul copilului. Conducerea unităţii spitaliceşti a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.
Claudia Şerban are 34 de ani, iar vestea sarcinii a fost şi pentru ea, dar şi pentru soţul său, una extrem de fericită. Evoluţia bebeluşului a fost urmărită de medicul Anca Şerbănoiu, la cabinetul privat al acesteia.
Totul a decurs perfect până pe data de 14 februarie, când mămica a simţit că bebeluşul său nu mai are aceeaşi activitate ca şi până atunci. Panicaţi, cei doi părinţi au mers la medic, unde au primit asigurări că totul este în regulă.
”Am fost seara la cabinetul doamnei doctor care ne-a spus că bebelușul are cordonul ombilical în jurul gâtului dar că nu ar fi nicio problemă și să fim liniștiți. Am plecat acasă însă după ce am văzut că nu mai avea deloc activitate dimineața am ajuns la Maternitate unde doamna doctor era de gardă. Aici, aceeași poveste, că bebelușul nu are nimic”, spune Cristian Ioniță.
Tatăl spune că la insistenţele sale, medicul Anca Şerbănoiu ar fi decis să o oprească pe femeie pentru monitorizare. Totul s-a spulberat însă în doar câteva ore, când s-a constatat că inima bebeluşului a încetat să mai bată.
Supărarea tatălui este cu atât mai mare cu cât, spune Cristian Ioniță, nici măcar în ultima clipă medicul Anca Şerbănoiu nu a decis să ia măsuri urgente. A lăsat-o pe femeie să agonizeze peste noapte. Disperat, tatăl şi-a filmat soţia pe patul de spital şi a făcut imaginile publice. Citește continuarea pe adevarul.ro
Sursa: stiridebuzau.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|