VIDEO: ''E loc pentru cei cu handicap aici!'' | ''Aşa, şi?''

Februarie 20 18:49 2018 by buzau.net

In ultima perioadă tot mai multe persoane ne-au scris pe adresa redacției mesaje prin care își arată nemulțumirea față de șoferii care nu au pic de bun simt și parchează pe locurile special amenajate pentru persoanele cu handicap. Astăzi echipa noastră a însoțit poliția locală într-o acțiune ce a vizat șoferii care ocupau locurile special amanajate pentru persoanele cu handicap fără a avea acest drept.

"Aceste controale au existat și până acum, vor continua, în speranța că, poate, se vor schimba unele mentalități, iar șoferii vor înțelege necesitatea și obligativitatea respectării aproapelui, care are la dispoziție, prin lege, loc de parcare special amenajat pentru persoane cu dizabilități" a declarat purtatorul de cuvant al Politiei Locale, inspector principal Doru Dumitrascu.

Conform prevederilor Art. 100, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 448/2006, republicată, „parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional pentru persoane cu handicap constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 200 la 1.000 de lei şi ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv”.

Astfel, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Circulaţie Rutiera monitorizează zonele în care se află locuri de parcare pentru persoanele cu handicap, iar cei care nu respectă prevederile legale în vigoare vor fi sancţionaţi contravenţional.

Cristina Negru




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%