Măsuri specifice dispuse de DSV Buzău, pentru perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale

Aprilie 9 08:30 2019 by buzaumedia.ro

Pentru a preveni apariția toxiinfecţiilor alimentare în perioada Sărbătorilor Pascale când, în mod tradiţional, consumul unor cantităţi de alimente de origine animală creşte, Direcţia Veterinară Buzău va dispune unele măsuri specifice şi va intensifica totodată controalele sanitar veterinare în vederea verificării condiţiilor de igienă în care sunt produse, depozitate, transportate şi valorificate carnea de miel şi ouăle destinate consumului uman, precum şi alte alimente de origine animală. În acest sens, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău va aplica următoarele măsuri, până la data de  01.05.2019:

Măsuri tehnico-administrative:

A fost stabilit un program de lucru pentru întreaga perioadă până la data de 01.05.2019 (premergătoare Sărbătorilor Pascale Catolice, Sărbătorilor Pascale Ortodoxe şi zilei de 1 Mai), în baza căruia medicii veterinari din cadrul DSVSA, circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale (CSVSAO) să efectueze controale oficiale în scopul verificării modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare toate pieţele agro-alimentare, abatoarele şi eventualele centre de sacrificare cu activitate temporară, unităţile de tranşare a cărnii, unităţile de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală, precum şi în unităţile de vânzare cu amănuntul şi în unităţile de alimentaţie publică.


Sursa: buzaumedia.ro



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%