Mașini la priză. Buzăul va avea peste 70 de stații electrice de încărcare

Numărul autovehiculelor electrice crește de la o zi la alta. Atât buzoienii, cât și cei care tranzitează orașul, au deja nevoie de mai multe stații de încărcare. În viitorul apropiat, Municipiul va beneficia de peste 70 de stații electrice de încărcare pentru automobile, scrie campusbuzau.ro.
Lumea evoluează și, o dată cu ea, evoluează și Buzăul, care trebuie să se dezvolte într-un ritm mai rapid, pentru a ajunge la un nivel compatibil cu stadiul actual al țărilor avansate.
Specialiștii prevăd că, în viitor, mașinile electrice vor domina transporturile rutiere de orice fel.
Și la Buzău, numărul acestora este în creștere continuă, așa că a apărut necesitatea de a fi instalate și stațiile electrice de încărcare
În paralel, vor mai fi amplasate alte stații electrice de încărcare, în zone mai populate din oraș, reabilitate de curând.
În următorii ani, Municipiul Buzău va beneficia de o infrastructură de alimentare electrică pentru autovehicule cel puțin suficientă pentru numărul de autoturisme electrice la care se va ajunge în viitorul apropiat.
De asemenea, Buzăul va beneficia și de transport urban electric, pentru care, de asemenea, vor fi înstalate stații de elimentare.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|