Mai e mult pana departe! Vorbim de colectare selectiva a deseurilor, in timp ce zeci de localitati buzoiene nu au nici macar servicii de salubritate

În oraşele mari, de când au apărut containere destinate colectării selective, au mai început să se schimbe lucrurile, în teorie, cel puţin. La ţară, însă, colectarea selectivă este un concept de care lumea nu a aflat. Aici, deocamdată, evoluţia la acest capitol se măsoară în numărul de tomberoane deţinute de gospodăriile dintr-un sat. Nu toată lumea consideră că merită să plătească o taxă lunară pentru a avea gunoiul ridicat din faţa porţii, o dată pe săptămână. ­Exi­stă sate şi sate: în unele, la aproape fiecare poartă vezi un astfel de tomberon; în altele, maşina de ridicare vine doar pentru câteva. Dar, per ansamblu, aruncarea gunoaielor încă se face, foarte mult, în natură.

Înainte de 1989, colectarea deşeurilor era o treabă luată în serios, pentru că, altfel, existau consecinţe. Frica de consecinţe, obligativitatea şi impunerea cu forţa făceau ca fierul vechi să ajungă în centrele de colectare, la fel sticlele goale şi borcanele sau hârtia. Existau chiar şi competiţii între şcoli, care colectează mai multă hârtie sau mai multe sticle. Iar pentru cei care colectau exista o recompensă financiară – mică, dar exista. Odată dispărut sistemul construit pe frică şi consecinţe, a dispărut şi simţul responsabilităţii: am început să aruncăm gunoaie peste tot. Plasticul, ambalajele sclipitoare, dozele de aluminiu, toate acestea şi multe altele şi-au făcut loc în vieţile şi gospodăriile noastre, pentru ca apoi să troneze nestingherite în păduri, pe ape, pe marginea şanţurilor, pe sub bănci în parcuri, la ieşirea din şcoli sau instituţii publice, în spatele curţilor, în râpe, pe sub tufe şi pe văi. Aruncarea gunoaielor pe gârlă a devenit un fel de sport naţional, iar în me­diul rural asta se poate observa, din păcate, cel mai bine. O dovadă că lucrurile se pot schimba şi aici este că tot mai multă lume din mediul rural începe să considere că obligativitatea ­exi­stenţei unui tomberon la fiecare gospodărie şi obligativitatea abonării la un serviciu de colectare a deşeurilor ar însemna o foarte mare diferenţă şi ar fi necesare, chiar dacă impuse cu forţa, prin decizii ale consiliilor locale, spre exemplu. La nivel de intenţie, destui români ar fi dispuşi să nu mai arunce totul la grămadă, dar nu prea ştiu ce să facă, concret, ca să îşi sorteze singuri deşeurile.