Avem convingerea că în fiecare loc din această ţară care poartă o amprentă a luptei pentru reîntregirea naţională trebuie să vibreze emoţia omagierii acestui fapt istoric.
Astfel, Divizia 2 Infanterie „Getica” împreună cu Fundația „Mareșal Alexandru Averescu” și autorităţile locale ale judeţului şi municipiului, au demarat o serie de acţiuni şi manifestări de marcare şi cinstire a Centenarului înfăptuirii idealului naţional.
Acţiunea de astăzi, circumscrisă acestui ansamblu de manifestări, a dorit să marcheze, trecerea armatei române spre frontul din Moldova.
Manifestările prilejuite de această sărbătoare de suflet, au debutat în fața Primăriei Municipiului Buzău printr-o ceremonie militară și religioasă prilejuită de dezvelirea „Plăcii de atestare a prezenței Marelui Cartier General al Armatei Române în clădirea Primăriei Municipiului Buzău”.
Cel de-al doilea moment al acţiunii de astăzi a fost Simpozionul intitulat „Anul 1917, la Buzău”, organizat, în strânsă cooperare, de către Divizia 2 Infanterie „Getica ” şi Fundaţia „Mareşal Alexandru Averescu” împreună cu Primăria Municipiului Buzău.
Au fost invitaţi şi au susţinut comunicări deosebit de interesante istorici prestigioşi, recunoscuţi pe plan naţional şi internaţional, alături de care au expus şi personalităţi ale lumii ştiinţifice buzoiene, cu operă remarcabilă pe tărâmul cercetării istorice.
De la Bucureşti ne-a onorat cu prezenţa domnul general-maior (r) dr. Mihail E. Ionescu, directorul Institutului pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară, domnul colonel(r) Petre Otu, director adjunct al aceluiaşi institut şi preşedinte al Comisiei Române de Istorie Militară, precum şi domnul colonel dr. Florin Şperlea, redactorul-şef al revistei „Observatorul Militar”.
Dintre buzoieni, domnul dr. Constantin I. Stan, conferenţiar universitar la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, domnul Valeriu Niculescu, fost director al Muzeului Judeţean Buzău şi domnul profesor Constantin Coman, din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău.
Au fost prezenți la eveniment domnul general de brigadă Gheorghiţă Vlad, comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, domnul ing. Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, domnul Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Judeţean Buzău, doamna Carmen Ichim, Prefectul județului Buzău, comandanţii unităţilor militare din garnizoana Buzău, preşedinţi ai unor structuri asociative ale cadrelor militare în rezervă şi în retragere, cadre militare active şi în rezervă, profesori, publicişti, elevi, presă etc.
Salutăm, în mod deosebit, prezenţa doamnei colonel dr. Doina Mureşan, comandantul Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” de la Breaza, alături de un detaşament de elevi care a vizitat în cursul dimineţii Colegiul Naţional „B.P.Haşdeu”.
În foaierul sălii centrale a Primăriei Buzău, a avut loc vernisajul expoziţiei dedicate Primului Război Mondial, expoziţie organizată în colaborare cu Muzeul Judeţean Buzău, Divizia 2 Infanterie „Getica”, Fundaţia „Mareşal Alexandru Averescu”, unde la loc de cinste a fost expus Drapelul de Luptă al Regimentului 48 Infanterie, unitate reprezentativă a oraşului Buzău, regiment care a luptat la Mărăşeşti precum şi mai multe exponate printre care şi file originale din jurnalul generalului Henri Berthelot, şeful Misiunii franceze în România în timpul Primului Război Mondial, completate pe timpul misiunii desfăşurate în garnizoana Buzău.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|