Lucrările pe două loturi din autostrada Buzău-Ploiești, verificate de specialiști

Noiembrie 3 05:58 2022 by observatorulbuzoian

Luni a avut loc o vizită în teren pentru verificare stadiilor lucrărilor pe Lotul 1 Dumbrava – Mizil și Lotul 2 Mizil – Stâlpu – Autostrada Ploiești – Buzău. Astfel, supervizorul, DRDP Buzău, reprezentat de ing. Sorin Robu – Rezident Senior și ing. Mihnea Tabac – Inspector de Drum și Pod, însoțiți de reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, CNAIR SA și asocierilor constructorilor (TRACE – CONI și PIZZAROTTI-RETTER), au efectuat o vizită în teren pentru a verifica  stadiul lucrărilor pe Loturile 1 și 2 ale Autostrăzii Ploiești – Buzău, scrie observatorulbuzoian.ro.

Astfel, pe Lotul 2 Mizil–Stâlpu (km 21+000–km 49+350), specialiștii au constatat următoarele:

S-a executat decopertă pe o suprafață de aproximativ 70% din lungimea autostrăzii; S-au realizat drumuri tehnologice stânga-dreapta pentru accesul în șantier într-un procent de aproximativ 60% din lungimea autostrăzii; S-a realizat îmbunătățirea terenului de fundare cu lianți hidraulici pe aproximativ 40% din lungimea autostrăzii și totdadă s-a efectuat protejarea terenului de fundare cu primul strat de umplutură realizat din părmânt corespunzător pentru umpluturi; Se lucreză la 4 structuri, reprezentând pasaje și poduri cu 4 echipamente de foraj pentru execuția piloților armați la infrastructură lucrări de artă (poduri – pasaje); Se execută spargerea betonului surplus la piloții finalizați la infrastructura unuia dintre pasaje; S-au finalizat împrejmuirile la cele...

Citește articolul integral pe observatorulbuzoian.ro.




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%