Leguma care are formă unui șarpe, miroase a pâine caldă, are gustul unei tomate și poate fi folosită și ca plantă medicinală! Este creația cercetătorilor buzoieni

Are formă de șarpe, miros de pâine caldă, iar la maturitate, când culoarea i se schimbă din verde în roșu închis, are gustul asemenea tomatelor. Așa descriu cercetătorii de la Stațiunea Legumicolă cea mai nouă specie de dovleac, aclimatizată la Buzău. Leguma se află în ultimul an de testare, iar în scurt timp va fi omologată și brevetată, ceea ce înseamnă că va fi putea fi cultivată de orice gospodar dorește să consume și altfel de legume decât cele tradiționale.
După mulți ani de muncă și observații atente, cercetătorii buzoieni au reușit să obțină ceea ce ei numesc dovlecelul șarpe. Este lung de peste un metru, extrem de fraged și poate fi consumat crud sau gătit. Leguma mai puțin obișnuită pentru români a fost obținută din încrucișarea unui dovleac chinezesc cu un castravete armenesc.
Costel Vânătoru
”Vorbim de o specie nouă aclimatizată în România, denumirea ei populară fiind dovleacul șarpe. Numele acesta a fost dat de forma legumelor”, a spus Costel Vânătoru, cercetător la Stațiunea Legumicolă Buzău.
Dovleacul șarpe este un soi cu multiple întrebuințări. Poate fi folosit în alimentație, pentru consum, având o aromă deosebită și este, în același timp, și un soi care poate fi privit și ca plantă medicinală.
”Este important pentru că vorbim de o plantă alimentară mult superioară față de restul legumelor pe care... [Citește articolul integral pe sansanews.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|