Legăturile dintre Coronavirus, amenzi, manipulare și românii care au plecat să muncească în Germania

Am aflat cu toții, unii cu bucurie, alții cu stupoare, de decizia Guvernului liberal de a da "undă verde" celor peste câteva mii de români care au ales să plece, sclavi pe plantațiile nemților, acum, în plină pandemie.
Pentru ei nu mai există "distanțare socială" și nici "măsuri de prevenție". Pentru ei a fost un fel de "chemare a pământului" din Germania; îmi și imaginez cum tanti Angela l-a sunat pe al nostru prim om în stat și l-a rugat să îi trimită, taman din România, câțiva viteji și câteva Viitorii Lipan pentru muncile câmpului. Mă bucur că alții știu să prețuiască și să exploateze eficient terenurile; la noi, ăștia, câțiva mii de salaori care au luat cu buluc Germania, nu ar fi muncit în veci terenurile patriei; ar fi fost sub demnitatea lor. Lasă-i să-i sclavagească alții, noi doar vom importa.
Revenind de la ideea principală; cum s-a putut ca în cazul ălora, autoritățile să facă "pe dracu-n-patru" și să le dea drumul să zburde, în timp ce noi ceilalți, care avem o mamă, un tată, un frate, o soră sau întreaga familie ne hlizim pe Skype, cu lacrimi în ochi, că "ai noștri" nu pot veni în țară de sărbători.
Bun. Au plecat ăia de pe aeroportul din Cluj și au ajuns pe câmpurile nemților. Vor culege ceapă verde, în timp ce micii noștri fermieri se plâng că nu au oameni la muncile câmpului. Deh, dacă am fi avut și noi țărână nemțească, am fi muncit-o.
Noi ceilalți, rămași "ca proștii" în țară ne pitim să nu ne vadă poliția. Ne ascundem ca șobolanii în casă pentru "a ține nenorocitul ăsta de virus la distanță" și, atunci când ieșim din casă, pe lângă grija apei și gazului închis, ne întrebăm și dacă am luat declarația cu noi.
Nu cred că are rost să mai continui pentru că ideea a fost înțeleasă, sau cel puțin așa îmi place mie să cred. Noi cu proștii ca proștii, alții, sclavi pe plantație și alții care "doar cu puterea Divină vom trece peste toate". Asta-i România împărțită pe trei categorii.
Sursa: ramnicpress.ro ( BARBU GEORGE )
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|