Ramurile de salcie vor fi binecuvântate în biserică și vor fi distribuite GRATUIT

A demonstrat ca se poate. Tână, ambițios și foarte implicat. Tinerii voluntari din comună vor distribui gratuit pentru toti cetatenii comunei Siriu
Anunțul a fost făcut de viceprimarul comunei Siriu, Dragoș Voicu.
În contextul stării de urgență și al restricțiilor impuse de autoritățile de stat în această perioadă, potrivit Patriarhiei Române, slujbele de Florii, cele din Săptămâna Mare și de Sfintele Paști vor fi săvârșite anul acesta doar de slujitorii bisericești, fără participarea credincioșilor mireni. Însă, pentru a oferi credincioșilor o consolare sufletească și pentru a diminua posibilitatea unei aglomerații ce poate duce la răspândirea noului coronavirus, slujitorii Parohiei „Sfântul Gheorghe” din Siriu, împreună cu Primaria Siriu și cu voluntarii desemnați vor proceda după cum urmează:
1. În ziua de Florii, duminică, 12 aprilie 2020, ramurile de salcie vor fi binecuvântate în biserică și vor fi distribuite gratuit de către voluntarii comunei Siriu în punctele comerciale (magazine), precum și în zonele mai îndepărtate sau izolate ale comunei, asfel incat toala lumea sa poata intra in posesia unei ramuri.
2. De asemenea, pâinea binecuvântată, stropită cu agheasmă și vin, numită „Paști”, va fi sfințită anul acesta în Joia Mare, 16 aprilie 2020, după Sfânta Liturghie, și va fi ambalată igienic în pachete închise. În Sâmbăta Mare, „Paștile” vor fi distribuite tuturor credincioșilor din comuna Siriu, la domiciliu, de către voluntarii desemnați. Personalul deservent va purta mască și mănuși de protecție.
3. Pentru a nu fi întreruptă tradiția privind aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim, mai ales în această perioadă în care speranța și lumina trebuie aduse în sufletele oamenilor greu încercați, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă, 18 aprilie 2020, și va fi distribuită delegațiilor episcopiilor la Aeroportul Internațional Otopeni. Voluntarii din comuna Siriu, purtând mască și mănuși, vor primi Sfânta Lumină și o vor distribui atât la casele credincioșilor care o solicită și care o așteaptă numai în fața locuinței, având în mână o candelă sau o lumânare, cât și la punctele principale din localitate: troițe, intersecții, punând cate o candelă in aceste locuri.
4. La ora 00:00 din noapte, în timp ce clopotele bisericii comunității noastre răsună, credincioșii, având candelele aprinse, pot ieși la ferestre sau în curțile caselor lor, adresându-se unul către altul cu salutul pascal Hristos a înviat! și răspunul Adevărat a înviat!.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|