LANURILE, REVANȘĂ CU VÂRF ȘI Îndesat! I Pe 8 MAI mare finala LIVE pe facebook

A cincea etapă a play-off-ului Ligii 4 a adus față în față pe Gloria Vadu Pașii și Voința Lanurile, dispută găzduită de stadionul din Berca. În tur, în cea de-a doua etapă, echipa din Vadu Pașii s-a impus la limită, scor 2-1, după o prestație foarte bună.
Pe lângă setea de revanșă, trupa inginerului Cristea Constantin, avea nevoie disperată de un succes, victoria fiind singurul rezultat care mai oferea ceva șanse celor din Lanurile de a da piept cu TEAM Săgeata în marea finală din 8 mai, scrie arenabuzoiana.ro.
Cu această presiune asupra lor, cei din Lanurile au început jocul așa cum se aștepta toată lumea, cu pedala de accelerație călcată la maxim. Acest lucru a pus probleme defensivei adverse, fundașii Gloriei greșind destul de frecvent în primul sfert de oră al jocului. La prima astfel de greșeală, Chiriță interceptează la marginea careului mare, trage plasat din careu, dar portarul advers este atent și respinge. Faza se repetă câteva minute mai târziu, doar că de această dată la finalizare apare Pasăre, care are mai mult succes și deschide scorul cu un șut plasat la colț.
Gazdele acestui joc ripostează instantaneu, iar portarul Sava intervine foarte bine la reluarea cu capul din apropiere a unui adversar, în urma unei lovituri de colț.
Dar nici măcar experimentatul goalkeeper al Voinței nu se poate opune golului egalizator, marcat de Gabi Ene de la punctul cu var, după un penalty just acordat de arbitrul Adrian Pană, în urma unui henț în careu.
Urmează o succesiune de faze care pot fi considerate momente-cheie ale meciului. Mai întâi, Mădălin Manole se descurcă bine în careul advers, dar trage inexplicabil mult peste poartă din poziție foarte favorabilă. Câteva secunde mai târziu, Voința Lanurile beneficiază de o lovitură liberă de la circa 28 de metri, iar Cristian Zaplaic transformă impecabil, cu o frumoasă execuție la vinclu. Chiar dacă este abia minutul 20, până la pauză nu se mai petrece nimic notabil, iar la cabine se intră cu un avantaj la limită, dar meritat, al echipei vizitatoare.
După reluare, tot cei de la Lanurile controlează ostilitățile, iar Gurguiatu îl încearcă pe portarul advers din locitură liberă, fără însă a schimba ceva pe tabelă. Aproape de gol este Pasăre, care profită de o mare eroare făcută la mijlocul terenului de M. Manole, pătrunde în careu, ̎întoarce ̎un fundaș advers, dar portarul se opune unu gol ca și făcut. La cealaltă poartă, Sava se opune fără mari probleme unui balon trimis din lovitură liberă de Postolache.
Minutul 63 aduce desprinderea decisivă a oaspeților pe tabelă, după ce Butiseacă este faultat în careu de un adversar, iar căpitanul Lazăr transformă, în ciuda faptului că portarul de la Gloria intuise direcția execuției. Douăzeci de minute mai târziu, Gurguiatu stabilește scorul final cu un șut din lovitură liberă, beneficiind și de o deviere a zidului advers. Golul frumos marcat de G. Ene cu un șut la colțul lung este anulat pentru offside, iar Voința Lanurile se impune la o diferență categorică.
Cu acest succes, Voința acumulează 6 puncte în clasament, iar adversara sa din acest joc rămâne cu 9 puncte la activ.
De menţionat că în cealaltă partidă a etapei, Team Săgeata a reuşit să se impună în faţa celor de la Viitorul Berca cu scorul de 5 la 4.
Ultima etapă aduce un duel între Lanurile și Berca, meci care pare a avea o favorită certă. Mult mai interesantă se anunță partida de la Săgeata, dintre TEAM și Vadu Pașii, oaspeții având nevoie de cel puțin un punct pentru a fi siguri de calificarea în finală. De văzut și cum va aborda echipa din Săgeata partida, dat fiind că ei sunt calificați în finală încă de la începutul returului. Așadar, nu mai târziu de miercurea viitoare, vom avea configurația finală a clasamentului din play-off, dar și tabloul finalei ce se va disputa sâmbătă, 8 mai, tot pe stadionul din Berca. De urmărit!
GLORIA VADU PAȘII – VOINȚA LANURILE 1-4 (1-2)
Au marcat:G. Ene (16-penalty), respectiv Pasăre (10), Zaplaic (20), Lazăr (63-penalty), Gurguiatu (83)
GLORIA: Marcu, Coman, C. Cristea, Anghel, Petre, Oprea, Nica, Postolache, M.Manole, Dragomir, G.Ene Pe parcursul jocului au mai intrat I. Manole, M. Cristea și Zaharia Antrenor: Gabi Tănase
VOINȚA:Sava, Anton, Poterașu, Petrescu, Pasăre, Istrate, Gurguiatu, Chiriță, Lazăr, Zaplaic, Vișan
Au mai jucat Mihăescu, Butiseacă și Sali Antrenor: Cristi Gurguiatu
Au arbitrat: Adrian Pană, Mihai Martinescu și Eugen Alexandru
Observator: Sorin Petre
(Articol: Florian NECULAI)
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|