Iohannis: Legea se impune, nu se discută. S-au dat deja peste 78.000 de amenzi

Aprilie 1 16:01 2020 by buzau.net

În această perioadă de pandemie este foarte important ca toţi românii să respecte legislaţia în vigoare, atât pentru protecţia lor cât şi a cadrelor medicale, a ţinut să sublinieze, miercuri, preşedintele Iohannis, într-o serie de declaraţii de presă făcute după întâlnirea pe care a avut-o la Cotroceni cu premierul Orban, ministrul de Interne, Marcel Vela şi secretarul de stat Bogdan Despescu.

Şeful statului a ţinut să avertizeze că cei care nu respectă legislaţia vor fi pur şi simplu amendaţi, căci este imperios necesar ca regulile/legislaţia să fie respectate. De altfel, preşedintele a precizat că până acum forţele de ordine au dat peste 78.000 de amenzi.

"Am pus un accent foarte clar şi ferm pe impunerea legii. E absolut necesar pentru că toată lumea să respecte legislaţia în această perioadă, pentru protecţia fiecăruia şi pentru a înlesni munca medicilor şi cadrelor medicale. Mulţi români au înţeles dar ce se întâmplă cu cei ce nu au înţeles sau nu vor să înţeleagă? Aceştia vor fi amendaţi. Legea se impune, nu se discută. Cine nu se conformează va fi amendat", a declarat Iohannis.




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%