Invitație la mișcare, în sprijinul pacientelor cu cancer la sân

Septembrie 20 08:27 2018 by sanatateabuzoiana.ro
Invitație la mișcare, în sprijinul pacientelor cu cancer la sân

În ultimul week-end al acestei luni va avea loc a 12-a ediție a Crosului și Marșului Casiopeea, iar banii rezultați din taxele de participare vor fi folosiți pentru achiziția de proteze mamare.

În urmă cu 10 ani, asociația Casiopeea  organiza, pentru prima dată, o acțiune caritabilă pentru a veni în sprijinul pacientelor cu cancer la sân care au suferit operații de masectomie și au nevoie de proteze mamare, încurajând totodată mișcarea în aer liber pentru un stil de viață mai sănătos. Organizația umanitară a organizat Marșul și Crosul Casiopeea, activități prin intermediul cărora oamenii au fost invitați să facă mișcare, contribuind totodată cu o sumă de bani, folosită pentru achiziția de proteze mamare.

Inițiativa născută în 2008 a devenit între timp tradiție, Marșul și Crosul Casiopeea ajungând la cea de-a 12-a ediție, care va avea loc pe 29 septembrie, în Parcul Tineretului din Capitală. Prin intermediul edițiilor anterioare, organizația a reușit să ofere, gratuit, proteze mamare pentru 2.200 de supraviețuitoare ale cancerului de sân, banii necesari provenind din taxele de participare ale celor care au luat parte la aceste manifestări, de-a lungul celor 10 ani. Beneficiarele sunt femei cu posibilități materiale reduse, acestea fiind selectate prin intermediul Institutului Oncologic București.

Anul acesta, obiectivul Casiopeea este să vină în sprijinul altor 300 de femei care au nevoie de ajutor în recuperarea post-mastectomie, prin fondurile colectate din taxele participanților la evenimentul sportiv.


Sursa: sanatateabuzoiana.ro



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%