Inspectoratul Județean de Poliție Buzău ne informează

Noiembrie 20 20:40 2017 by buzau.net

Reţinut pentru infracţiuni la regimul circulaţiei

 

La data de 19 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Smeeni, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au depistat pe raza localităţii Caşota, un conducător auto care prezenta halenă alcoolică.

Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit că bărbatul în vârstă de 39 de ani, din Bacău, ar fi sustras cu puţin timp mai înainte autoturismul din curtea unui localnic şi apoi l-ar fi condus pe drumul judeţean 102 H.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie alcoolică de 0.52 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar din verificările în bazele de date a reieşit că acesta nu deţinea permis de conducere.

Cel în cauză a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „furt în scop de folosinţă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi poliţiştii continuă cercetările.

  •  

Dosare penale întocmite de poliţiştii rutieri

 

Tot la acest sfârşit de săptămână, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră au întocmit alte cinci dosare penale care au vizat comiterea infracţiunilor de „punerea în circulaţie sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat”, „conducerea unui autovehicul fără a deţine permis de conducere” şi „conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice” .

Astfel, la data de 18 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei de poliţie rurală Beceni, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au depistat un conducător auto aflat sub influenţa băuturilor alcoolice.

 

Din cercetările efectuate de poliţişti, bărbatul, un bucureştean în vârstă de 33 de ani, a condus o autoutilitară pe drumul judeţean 203 K pe raza localităţii Valea Părului.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie alcoolică de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice.

A fost întocmit dosar penal şi poliţiştii continuă cercetările.

  •  

Nereguli din trafic sancționate de polițiștii rutieri/ Peste 370 de sancţiuni aplicate

 

Pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră la nivelul judeţului, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră au acţionat pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în rândul participanţilor la trafic.

Ca urmare a abaterilor constatate, la acest sfârşit de săptămână au fost aplicate peste 370 de sancţiuni contravenţionale, 34 de permise au fost reţinute şi au fost întocmite 6 dosare penale.

Cele mai multe dintre sancţiunile contravenţionale au fost aplicate şoferilor care nu au utilizat centura de siguranţă(43), au condus autovehicule cu diferite defecţiuni tehnice(19) sau au oprit sau staţionat în zonele şi locurile unde acest lucru era interzis(10).

35 de pietoni care au ales să încalce normele de circulaţie rutieră, traversând prin locuri nepermise sau fără a se asigura corespunător, au fost sancţionaţi contravenţional.

De asemenea poliţiştii au sancţionat şi 25 de biciclişti şi căruţaşi care nu au conştientizat necesitatea respectării regulilor de circulaţie.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de peste 130. 000 de lei.




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%